Ministrul german de Extere, Heiko Maas, a declarat joi că otrăvirea disidentului rus Aleksei Navalnîi cere o reacție internațională și nu ar trebui să fie tratată ca un conflict între Germania și Rusia.
Declarația înaltului demnitar a venit după ce acesta a fost întrebat de către jurnaliști de ce propunerile de sancționare a Rusiei, ce urmează a fi înaintate de Franța și Germania, nu includ și proiectul gazoductului Nord Stream 2, potrivit Agerpres.
Miercuri, Parisul și Berlinul au anunțat că vor propune Uniunii Europene sancționarea mai multor demnitari ruși după ce Moscova nu a oferit răspunsuri credibile cu privire la otrăvirea cu Novichok a lui Navalnîi.
„Pentru noi este important că acestea nu sunt consecinţe germano-ruse, ci ele sunt unele europene”, a spus Maas la summitul Globesec Tatra organizat joi la Bratislava.
Franţa şi Germania vor trimite propuneri de sancţiuni suplimentare împotriva persoanelor considerate „responsabile de această crimă şi de încălcarea normelor internaţionale, dat fiind funcţiile lor oficiale, precum şi o entitate ce participă la programul Noviciok”.
Aflat în continuare în Germania, pentru a se recupera după otrăvirea cu agentul neurotoxic Novichok în Siberia, Aleksei Navalnîi îl acuză în continuare pe Vladimir Putin că ar fi ordonat atacul împotriva sa, acuzații negate vehement de către autoritățile de la Moscova.
Mai mult, Navalnîi a făcut miercuri apel la statele europene să facă noi pași în legătură cu sancțiunile împotriva Rusiei.
Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost internat într-un spital din Germania după ce i s-a făcut rău la bordul unui avion cu care se deplasa de la Tomsk către Moscova. El a fost internat inițial într-un spital din Rusia, dar a fost transferat ulterior în Germania pentru a primi îngrijiri.
Din verificările efectuate, autoritățile germane au stabilit că există „dovezi fără echivoc” ale prezenței unui agent chimic din grupul Noviciok în organismul disidentului rus. Săptămâna aceasta, și alte două laboratoare de specialitate din Franţa şi Suedia au confirmat rezultatele.